Următorul Star Trek va veni de la Tarantino și va fi complet diferit
În afară de Star Wars, Star Trek este una dintre cele mai îndrăgite francize SF a tuturor timpurilor, iar următorul lung metraj va cădea în sarcina lui Tarantino.
Quentin Tarantino este unul dintre cei mai apreciați regizori din ultimele decenii. După ce a făcut filme precum Pulp Fiction, Kill Bill sau Inglourious Basterds , a fost evident pentru toată lumea că stilul său cinematografic este unul aparte. În plus, aproape de fiecare dată și-a scris singur scenariul pe care ulterior l-a ecranizat. Un lucru este sigur, până la această oră, Tarantino nu a fost niciodată asociat stilului SF.
Un fan al universului Star Trek, se pare că, pentru îndrăgita franciză va face o excepție. Conform unui raport publicat de The Hollywood Reporter, Quentin Tarantino a început o colaborare cu J.J. Abrams pentru realizarea următorului lung metraj Star Trek. Din câte se pare, Tarantino s-a prezentat la Abrams cu o idee de scenariu, iar regizorului primului episod din cea mai recentă trilogie a fost încântat de direcția propusă de creatorul Django Unchained. Următorul pas este ca cei doi să se reunească alături de alți scenariști pentru pune bazele unui scenariu complet. Viitorul film va fi produs de studiourile Paramount.
Ultimul film Star Trek care a ajuns în cinematografe a fost regizat de Justin Lin, cunoscut publicului larg datorită francizei Fast and Furious. Star Trek Beyond a fost lansat în luna iulie a lui 2016. În privința stilului lui Quentin Tarantino, dacă va păstra tonul celorlalte filme ale sale, viitorul SF ar trebui să fie unul interzis minorilor și încărcat de înjurături și violență.
În trecut, Quentin Tarantino și-a dezvăluit pasiunea pentru Star Trek și viziunea sa pentru un eventual film într-un podcast pentru Nerdist. La momentul respectiv, a insistat pe faptul că un film interesant în același univers SF ar fi construit în jurul unui singur caracter, în defavoarea mai multor actori principali. Rămâne să vedem când va începe producția la viitorul Star Trek și cum va arăta distribuția.